O nouă casă pentru o familie nevoiașă din parohie
Din dragoste creștină și cu ajutorul Lui Dumnezeu, în parohia noastră , s-a împlinit o lucrare de suflet: construirea unei case pentru o familie greu încercată de lipsuri!
Acest proiect, s-a realizat cu binecuvântarea și implicarea parintelui paroh Ionuț Lupei și a părintelui ierodiacon Dionisie de la Mănăstirea Horaița!
Casa, construită ,utilată și mobilată prin jertfa și implicarea mai multor credincioși antrenați în această lucrare, a fost binecuvântată prin sfințire în ziua Praznicului Bunei Vestiri ,după Sfânta Liturghie!
Această faptă este o dovadă vie că ,atunci când suntem uniți în credință și iubire, putem aduce lumină și speranță în viața celor lipsiți!
Pe această cale, dorim să aducem mulțumire tuturor celor care au pus o cărămidă, o mână de ajutor, sau o rugăciune!
Dumnezeu să le răsplătească pentru toate!
Presbitera Cristina Ancuța Lupei





